Victimizarea este procesul prin care femeia aflată într-o relație de cuplu răspunde poziției de putere și control a partenerului violent.
Relațiile de cuplu abuzive generează dezvoltarea unor interacțiuni și a unor procese care au consecință centrarea partenerilor de cuplu pe două poziții: cea de agesor și cea de victimă. Ceea ce determină această consecință este dorința de a avea puterea în relație și, de asemenea, manifestarea controlului asupra victimei.
La victimizare se ajunge prin folosirea în mod repetat și cu intenție, de către agresor, a unor comportamente care au ca scop stabilirea și menținerea puterii și a controlului asupra gândurilor, sentimentelor și comportamentului unei femei; iar acest demers are succes prin inducerea stării de frică și/sau dependență.
Aceste comportamente pot include abuzul emoțional, financiar, fizic și sexual dar și intimidarea, izolarea, amenințarea, folosirea copiilor, a statutului și privilegiilor sociale. Comportamentul abuziv se referă la toate actele de violență și promisiunile de comportament agresiv în viitor cu scopul de a crește puterea și controlul agresorului asupra partenerei lui.
Victimizându-se femeia își asumă vinovăția pentru actul de violență la care a fost supusă, acceptă postura de victimă pentru că se vede pe ea prin ochii agresorului și justifică actele de violență. Femeia minimizează intensitatea actelor de violență ca un mod de a se apăra, nu are încredere în ea și se vede neajutorată, lipsită de posibilități de viață independentă și incapabilă de a trăi în afara relației violente.
Pentru unele femei să rămână într-o relație de violență pare mai sigur, atât pentru ele cât și pentru copiii lor, decât să iasă din această relație. Ele învață să supraviețuiască în acest tip de relație și nu accesează serviciile sociale (în cele mai multe cazuri serviciile nu sunt disponibile) sau nu sesizează poliția.
Femeile nu consideră că ar putea fi schimbată situația lor sau, cu atât mai puțin, că ele ar putea schimba ceva în relație. Nu au încredere că cineva sau ceva ar putea schimba realitatea dură în care ele trăiesc.
Factorii care pot pot determina victimizarea femeii sunt: frica, percepția deformată despre ea, despre competențele ei maritale sau parentale, convingeri eronate despre relații în cuplu, convingeri religioase eronate, speranța că partenerul se va schimba, incapacitatea de a proiecta și de a face o schimbare la ea, etc.
Capacitatea unei victime de a prelua perspectiva agresorului și de a o apăra, legitimând astfel actele de violență uneori extremă asupra ei, se numește sindromul Stokholm.
Agresorul este o persoană care are un comportament diferit în public și în privat. El poate fi un bărbat amabil și galant în mediul social dar abuziv în relația de cuplu. Agresorul este persoana cu încredere în sine scăzută și o stimă de sine ridicată. Nu își asumă responsabilitatea pentru actele violente și consideră că victima le-a generat. Neîncrezător în alții, are sentimentul de posesie a femeii, incapabil de intimitate fizică și emoțională, are nevoia de control permanent pentru a-i oferi un sentiment de siguranță. Este gelos și îi lipsește capacitatea de control a furiei și a geloziei.
Deși la prima vedere s-ar putea crede că impulsivitatea și agresivitatea sunt factorii determinanți în violența în familie, scopul real al agresorului este de a menține controlul în relație. Pentru a atinge acest scop, utilizează o gamă de comportamente pentru a menține controlul asupra partenerei sale: izolarea, amenințarea, indulgența ocazională, solicitări degradante, control financiar, hărțuire și urmărire, manipulări emoționale, seducția, etc.
Aceste comportamente pot continua și după ce victima a părăsit domiciliul sau relația cu scopul de a păstra controlul asupra victimei și o poziție de putere de pe care ar putea renegocia revenirea victimei în relație, câștigarea custodiei copiilor, avantaje patrimoniale, status social pozitiv, etc.
@Lucian Caciamac, Jurnalul Online de Asistență Socială, CFCECAS, 2018
Reproducerea parțială sau integrală se poate face doar menționându-se, în mod explicit, CFCECAS și Jurnalul Online de Asistență Socială. Vă mulțumim!