Ne așteptăm ca populațiile tuturor țărilor europene să atingă în viitor cote de îmbătrânire fără precedent în istorie.
Potrivit Network of Europe’s Leading Demographic Research Centres, suntem în mijlocul unei tranziții dinspre Baby Boom către Grandparent Boom.
Indicatorii îmbătrânirii (ageing) au înregistrat creșteri între 1960 și 2010. Aceste creșteri tind să se mențină și să atingă, în următorii 50 de ani, valori fără precedent. Se anticipează că, până în 2060, majoritatea țărilor europene vor avea o proporție de circa 10% a persoanelor cu vârsta de 80 de ani sau mai mult. Țările cu cea mai îmbătrânită populație în 2010 erau: Italia, Germania și Suedia. Dacă Italia a înregistrat cei mai înalți indicatori la începutul secolului 21, Suedia, în schimb, a preluat conducerea clasamentului în anii 1960 și 1970. Pe de altă parte, Germania a atins cei mai înalți indicatori din Europa în anii 1980 și se anticipează că va rămâne în această poziție de-a lungul următoarelor trei decenii.
După 2040, ne așteptăm ca Letonia și România să intre în topul țărilor cu cel mai mare procent de populație cu vârsta de 80+.
Germania, Polonia, România și Slovacia vor fi printre acele țări care s-ar putea confrunta, cel mai curând, cu o îmbătrânire rapidă (Nina Conkova, Network of Europe’s Leading Demographic Research Centres).
Această rapiditate a îmbătrânirii ne lasă mai puțin timp pentru dezvoltarea și implementarea de politici și servicii care să răspundă nevoilor populației.
În fața unei alegeri între asistența într-o instituție și asistența la domiciliu, cei mai mulți oameni ar prefera să rămână în propria casă. Chiar și cu opțiunea îngrijirii la domiciliu, nevoia de asistență profesională este evidentă; însă doar 34% din populație crede că serviciile pentru îngrijirea la domiciliu sunt accesibile (TNS Opinion & Social, 2007).
De-a lungul ultimilor ani, cercetătorii au făcut progrese în înțelegerea nevoilor de bază pentru îngrijirea la domiciliu. Din păcate nu am depășit tendința de a ne concentra asupra unei singure perspective disciplinare.
Strategia-cheie pentru viitorul îngrijirii pe termen lung implică o abordare interdisciplinară a cercetării și intervenției. Serviciile medicale și de îngrijire clasice (limitate la curățenia în locuință sau la asistența pentru sarcini domestice zilnice, precum spălatul, îmbrăcatul și servirea meselor) sunt absolut necesare, însă nu mai sunt suficiente. Dovezile oferite de cercetări arată o asociere puternică între izolarea socială, sănătate și calitatea vieții.
Cercetările recente au demonstrat că izolarea socială este un factor de risc semnificativ pentru degenerarea cognitivă și demență. Suportul social redus crește probabilitatea ca persoanele vârstnice să fie victime ale abuzurilor. Pe lângă abuzul fizic sau emoțional, persoanele vârstnice izolate social sunt totodată vulnerabile fraudelor sau manipulărilor financiare.
Deși există dovezi care să susțină asocierea dintre suportul social și sănătate sau starea de bine, încă avem un drum lung de parcurs până la dezvoltarea unei abordări interdisciplinare, între sfera medicală și sfera asistenței sociale.
Provocarea cea mai mare va fi să facem transferul de la rezultatele cercetărilor la modele de intervenție care să ofere o perspectivă integrată. Mai mult, va trebui să facem față disparităților dintre țările europene.
În serviciile de îngrijire la domiciliu, conceptul de sănătate socială nu este încă înțeles pe deplin. Serviciile de îngrijire pe termen lung sunt mai preocupate de dimensiunea sănătății fizice a persoanelor vârstnice, acordând o atenție minoră dimensiunii sănătății sociale a acestora.
Viitorul îngrijirii pe termen lung este un concept larg, în care expertiza asistenților sociali poate aduce idei noi și inovații surprinzătoare.
Asistenții sociali sunt o parte activă în crearea transferului sustenabil de la Calitate îngrijirii la Calitatea Vieții.
Comments are closed