Ce se întâmplă cu adopțiile – COVID 19?

COVID 19- Jurnalul Online de Asistență Socială

În perioada în care România este în stare de urgență de 30 de zile toate activitățile legate de adopție sunt reorganizate.

Un lucru este sigur.

Pe perioada de 30 de zile sunt suspendate activitățile de potrivire practică dintre copil și familia adoptatoare care au loc face-to-face.

Sunt amânate și programările vizitelor de potrivire.

Dacă este necesar, și posibil, contactul dintre copil și familia adoptatoare se face prin intermediului programelor online.

În această perioadă este suspendată și vizualizare profilului copilului greu adoptabil, astfel că toate activitățile care decurg din această activitate sunt anulate pentru 30 de zile.

Toate activitățile legate de procesul de adopție și care presupune întâlnire între copil și familiile adoptatoare sunt:

    1. reprogramate;

    2. realizate prin telefon;

    3. realizate online.

Consultanța pe care o fac asistenții sociali familiilor care vor să adopte se transferă online, dacă este posibil, sau este reprogramată.

În cazul în care este vorba de cazuri aflate în instanță, acestea sunt reprogramate sau documentația se trimite online.

Cele mai multe DGASPC-uri și-au organizat deja activitatea în acest mod. 

Felicitări tuturor celor care reușit să organizeze activitatea. Muțumesc asistenților sociali care mi-au oferit exemple legate de practicile posibile în acest domeniu.

Mult succes.

#imipasa

Ana Radulescu

(Foto:Tzuby’s Kids)

 


Serviciile sociale nu trebuie să fie închise, ci trebuie să fie adaptate la nevoile persoanelor vulnerabile în acord cu recomandările CNSSU

Tags:

Comments are closed