Raport privind reflectarea responsivității în legislația care vizează serviciile sociale pentru sănătatea mentală

Această analiză oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra cadrului legal care reglementează serviciile sociale în România, cu un accent special pe serviciile destinate persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Ea pune în lumină evoluția istorică a acestui cadru legal, modul în care normele internaționale sunt integrate și rolul părților interesate în definirea și implementarea legilor și a serviciilor sociale.

În ceea ce privește evoluția cadrului legal, se observă că România a dezvoltat sistemul său legal pentru serviciile sociale începând cu anii 1990, cu legi adoptate în vederea protejării drepturilor și promovării integrării persoanelor cu dizabilități. Aceste legi au fost influențate de convenții internaționale și directivele Uniunii Europene, iar implicarea părților interesate a jucat un rol esențial în această dezvoltare.

În ciuda prevederilor pentru implicarea părților interesate, analiza subliniază că nivelul de participare al beneficiarilor și cetățenilor variază. Implicarea directă a persoanelor care beneficiază de servicii sociale în modelarea legilor și a serviciilor este adesea limitată, cu un spațiu semnificativ pentru îmbunătățiri în acest sens.

În acest context, cadrul legal nu furnizează orientări ferme privind participarea directă a persoanelor beneficiare de servicii de sănătate mintală în definirea sau modelarea serviciilor sociale, nici căile prin care aceste persoane ar putea primi sprijin pentru a-și dezvolta abilitățile de feedback sau oportunitățile de contribuție. În plus, există diferențe semnificative în gradul în care se încurajează sau se susține participarea.

În ceea ce privește provocările specifice sănătății mintale, se observă că lipsesc prevederi legale specifice pentru această categorie de servicii. Absența unui cadru legal specific pentru serviciile sociale care să vizeze sănătate mintală ar putea compromite atenția acordată nevoilor și provocărilor persoanelor cu astfel de probleme.

Provocările identificate în analiză se referă la:

Participarea limitată: Implicarea directă a persoanelor care beneficiază de servicii sociale în procesele de definire și furnizare a suportului este limitată, împiedicând astfel reactivitatea adecvată  a serviciilor la nevoile lor reale.

Abordare paternalista: Serviciile sociale pentru persoanele cu dizabilități sunt adesea bazate pe o abordare paternalistă, impunându-le activități care nu țin cont de aspirațiile, resursele și potențialul lor de dezvoltare.

Focalizare pe deficit: Serviciile sociale se concentrează în principal pe evaluarea limitărilor și dizabilităților, mai degrabă decât pe dezvoltarea potențialului și creșterii individuale.

Lipsa responsabilității locale și a finanțării: Responsabilitatea și finanțarea pentru dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor cu dizabilități la nivel local sunt insuficient definite și susținute.

Lipsa mecanismelor pentru utilizarea feedback-ului: Absența mecanismelor clare pentru colectarea și utilizarea feedback-ului împiedică îmbunătățirea modului în care serviciile sunt furnizate.

În concluzie, cadrul legal actual privind responsivitatea serviciilor sociale în România se confruntă cu provocări semnificative. Deși există prevederi pentru implicarea părților interesate, participarea directă a persoanelor beneficiare în modelarea serviciilor și legilor este limitată. Această limitare împiedică dezvoltarea unor abordări practice personalizate pentru nevoile și potențialul fiecărui individ. De asemenea, absența unui cadru legal specific pentru serviciile de sănătate mintală poate afecta acordarea atenției necesare acestui domeniu.


Acest material a fost dezvoltat în cadrul proiectului RESPONSIVE – Creșterea responsivității serviciilor sociale din Europa la vocea cetățenilor.

Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și o piniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici EACEA nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.