Rolul povestirii în practica profesională în asistența socială

Metoda povestirii este descrisă prima dată în Manualul lui Labonte & Feather (1996). Povestirea sau storytelling oferă posibilitatea de a explora profund experiența de viață personală și profesională trecută, prezentă și, totodată, oferă oportunitatea de a imagina viitorul. Povestirea este legată de modul în care o persoană își conturează propria experiență și îi oferă un sens.

Povestirea poate dezvălui de ce oamenii cred că ceva s-a întâmplat, ce fac pentru a soluționa anumite situații, care sunt realitățile de care sunt conștienți și cum transferă cunoașterea în alte domenii ale vieții.

Povestirea este una dintre cele mai eficiente metode de a intra în contact cu emoții și sensuri!

Povestirea este utilizată adesea cu scopul de a educa, a forma, a întreține, a explora și a comunica un mesaj. Prin urmare, povestirea este o modalitate prin care se dă voce experiențelor semnificative pentru o persoană.

Oatley (2010) sugera că poveștile oferă o modalitate unică de a explora emoții intense, cum ar fi cele asociate traumelor și pierderilor, în condiții de siguranță și poate oferi tinerilor ruta prin care să li se explice emoții și sentimente într-un mod personal. De altfel, CFCECAS folosește această metodă pentru a crea un proces de învățare prin reflecția critică. CFCECAS a adaptat această metodă pentru intervenția în cazurile de abuz în familie sau pentru a ajuta persoanele care au trecut prin traume sau pentru tinerii care au trăit în sistemul de protecție. În aceste cazuri, povestirea susține o mai bună înțelegere a unor decizii sau a unor emoții care însoțesc experiențele de viață.

Ca metodă utilizată în practica profesională, povestirea:

  • are puterea de a inspira și de a construi reziliența personală și profesională;
  • facilitează o înțelegere mai bogată care este baza unei bune evaluări, a luării deciziilor și a intervențiilor eficiente în practică;
  • creează spațiu pentru profesioniști să reflecteze asupra propriei lor practici și asupra valorilor profesionale și personale;
  • crează spațiu pentru cititor pentru a face propriile judecăți și a oferi propriile înțelegeri;
  • crează contexte pentru identificarea diferențelor și a asemănărilor între experiențele oamenilor.
  • facilitează dezvoltarea personală prin capacitatea de a oferi clarifica și transforma înțelegeri personale;

Metoda poate fi utilizată de către asistentul social, dar și de către educatori și psihologi în munca profesională. De asemenea, metoda poate fi folosită în dezvoltarea personală și profesională a personalului din serviciile sociale, pentru reflectarea unor realități sociale, dar și pentru a face vizibile anumite aspecte care altfel sunt greu de accesat sau procesat.

Gaydos (2005, p. 256) spunea că amintirile sunt spuse și sunt într-adevăr auzite, ele devin experiența amândurora: a povestitorului și a ascultătorului; iar sensul poveștii se stabilește între cei doi. Această înțelegere comună este apoi preluată de fiecare dintre cei doi și utilizată în contexte diferite de viață.


Referințe:

Gaydos, L. (2005). Understanding personal narratives: an approach to practice. Journal of Advanced Nursing, 49, 254-259.

Oatley, K. (2010). Why fiction might be twice as true as fact: Fiction as cognitive and emotional stimulation. The New English Review:

http://www.newenglishreview.org/Keith_Oatley/Why_Fiction_May_Be_Twice_as_True_as_Fact/.


Poate sunteți interesați și de Sesiunea de pregătire cu aplicație practică: metoda STORYTELLING în serviciile sociale


Toate informaţiile conţinute în acest site sunt proprietatea exclusivă a CFCECAS şi sunt apărate de legea privind protecţia drepturilor de autor. Reproducerea parțială sau citarea materialelor, parțială sau integrală, se poate face doar menționând în mod explicit sursa și autorul.

@ Jurnalul Online de Asistență Socială, CFCECAS 2018