Descarcă Raportul

Acest raport este realizat în baza Memorandum-ului de colaborare nr. 2872 din 17.08.2016, încheiat între Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), ASproAS (Asociația Asistenților Sociali din România) și CFCECAS (Centrul de Formare și Evaluare în Asistență Socială).

Raportul privește activitatea asistenților sociali angajați în unitățile de primiri urgențe (UPU) și compartimentele de primiri urgențe (CPU). Datele incluse în acest raport acoperă activitatea asistenților sociali în perioada iulie-decembrie 2018.  Datele au fost oferite de către asistenții sociali din 20 de UPU și 3 CPU din România, după cum urmează: UPU Suceava, UPU Bistrița Năsăud, UPU Arad, UPU Ploiești, UPU Constanța, UPU Brașov, UPU Dâmbovița, UPU “Sf.Ioan” București, UPU Dolj, UPU  Harghita, UPU Prahova, UPU Brăila, UPU Neamț, UPU Sălaj, UPU Satu Mare, UPU Bacău, UPU Gorj, UPU Elias București, UPU Vaslui, UPU Olt, CPU Buhuși, CPU Rădăuți, CPU Huși. Analiza se bazează pe cele 10230,00 de înregistrări introduse de către asistenții sociali în Registrul de anamneză și intervenție socială.

În perioada de raportare a fost introdus primul pachet de proceduri și instrumente de lucru pentru asistentul social angajat în UPU/CPU. Pachetul de proceduri de lucru descrie modalitatea prin care asistentul social preia cazurile, evaluează și stabilește intervenția necesară pacienților care beneficiază de serviciile medicale de urgență și au nevoie în același timp și de suport social, dar și informarea, ghidarea și consilierea pacienților și a aparținătorilor și externarea dirijată a pacienților ce trebuie transferați la domiciliu sau în unităţi de asistenţă medico-socială. Pe lângă acestea, pachetul de proceduri include și proceduri specifice de intervenție, cum ar fi:

      • asistența persoanelor care ajung la UPU/CPU și nu dețin acte de identitate, nu își pot declara identitatea sau identitatea declarată nu poate fi confirmată din internările anterioare;
      • asistența pacienților care solicită asistență medicală de urgență ca urmare a agresiunilor fizice suferite sau care prezintă semne ale abuzului și violenței;
      • asistența victimelor violenței sexuale;
      • asistența persoanelor fără adăpost.

Pe lângă aceste proceduri de lucru, au fost introduse două instrumente de lucru:

      • Fișa de anamneză socială;
      • Registrul de anamneză și intervenție socială.

Procedurile și instrumentele de lucru au fost elaborate în perioada 2016-2018 de către echipa ASproAS/CFCECAS: Herbert Paulischin, Ana Rădulescu, Adriana Sălcianu și grupul de lucru format din asistenții sociali din Unitățile Primiri Urgențe/Compartimentele Primiri Urgențe: Camelia Chiorean (UPU Tg. Mureș),  Camelia Margareta Tirmoi (UPU Tg. Mureș), Felicia Dorina Botos (UPU Tg. Mureș), Imola Jakab (UPU Tg. Mureș), Cornelia Baciu (UPU Vaslui), Mihaela Elena Voicu (UPU Tg.Jiu), Doru Sergiu Trif (UPU Cluj Napoca), Mara Pacurar (UPU Baia Mare), Monica Bratu (UPU Brașov), Florin Ionita (CPU Pucioasa), Liliana Lacrimioara Marginean (UPU Alba Iulia), Florica Hanga (UPU Oradea), Siminica Dragomir (UPU Arad).

Acest raport a fost elaborat de către: Ana Rădulescu, Adriana Sălcianu, Herbert Paulischin.


Mai multe informații dedicate asistenților sociali angajați în UPU/CPU sunt disponibile la acest LINK!