Ziua Mondială a Asistenței Sociale, 19 martie 2019 – IMPORTANȚA RELAȚIILOR UMANE

Ziua Mondială a Asistenței Sociale este sărbătorită în 2019 în data de 19 martie. Organizată sub egida Națiunilor Unite, Ziua Mondială a Asistenței Sociale are ca scop conștientizarea nevoii de investiție în servicii sociale de calitate. Doar așa pot fi asigurate servicii care să susțină schimbări sustenabile în viața oamenilor.

Tema aleasă în 2019 este: Importanța relațiilor umane. Această temă face parte din Agenda Globală a Asistenței Sociale și va fi sărbătorită pentru doi ani: 2019 si 2020. 

În această zi, asistenții sociali și specialiștii din cadrul serviciilor de asistență socială doresc să atragă atenția asupra a două aspecte importante:

  • pe de o parte, creșterea birocrației în cadrul serviciilor sociale determină o scădere a timpul petrecut de către asistentul social cu persoana care are nevoie de suport;
  • pe de altă parte, se dorește valorizarea relațiilor umane în cadrul procesului de asistență și evidențiarea impactului pe care relațiile umane îl au în procesul de schimbare a vieții oamenilor.

Studiile realizate au arătat că timpul petrecut de persoanalul serviciilor sociale cu persoanele cărora le oferă suport este sub 30% din timpul mediu de lucru într-o săptămână. 

Asistenții sociali și specialiștii serviciilor sociale se confruntă cu o dilemă majoră în intercațiune cu persoanele pe care le asistă: pe de o parte exercitarea autorității, pe de altă parte oferirea suportului pentru schimbare, suport care este posibil doar printr-o  relație profesională de încredere.

Ziua Mondială a Asistenței Sociale 2019 readuce în discuție numărul redus de ore pe care asistentul social îl are la dispoziție pentru realizarea unei relații umane de calitate. 

Pentru a reuși să îi ajute pe oameni să-și schimbe (transforme) viața într-un mod sustenabil, asistentul social trebuie să construiască întreaga relație profesională prin și pe baza unei relații umane de calitate. 

Asistentul social poate să transfere cunoașterea spre cei care au nevoie de suport doar dacă știe și poate să se “folosească pe sine” într-un mod creativ în relația profesională și dacă poate să construiască relația profesională în interiorul unei relații umane de calitate.

Întreg suportul oferit de către asistentul social este tradus prin intermediul calității relației umane pe care el o construiește cu persoana care are nevoie de suport. 

Ana Rădulescu

Director Executiv CFCECAS &

Președinte Eruopean al Federației Internaționale a Asistenților Sociale

Sursa: www.asproas.ro 


Notă: acest document este protejat de dreptul de autor al CFCECAS. Prin urmare, orice reproducere integrală sau parțială, electronică sau pe hârtie, permanentă sau temporară, se poate face numai cu acordul prealabil scris al CFCECAS sau cu citarea sursei.