Caravana europeană de promovare a venitului minim de incluziune – EMINBUS – a ajuns în România

Avem cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, dar România are cel mai mare procent de cetăţeni săraci din UE. Jumătate dintre români au lipsuri sociale şi materiale grave (Eurostat, Institutul European de Statistică).

Eurostat a întocmit o listă de elemente care definesc starea de sărăcie:

– persoana nu face faţă unor cheltuieli neaşteptate;

– persoana nu îşi permite o săptămână de vacanţă, în fiecare an;

– persoana are restanţe (credit, rate, chirie, utilităţi);

– la fiecare două zile, persoana nu îşi permite o mâncare cu carne sau echivalentul vegetarian;

– persoana nu îşi poate încălzi locuinţa;

– persoana nu deţine o maşină/camionetă;

– persoana nu îşi poate schimba încălţămintea şi îmbrăcămintea;

– persoana nu are bani de buzunar;

– persoana nu îţi permite activităţi de recreere în mod regulat;

– persoana nu iese cu prietenii cel puţin o dată pe lună;

– persoana nu are o conexiune la internet;

Statisticile publicate de către Comisia Europeană arată că:

  • 38,8% din populația Românie se află în risc de sărăcie și excluziune socială;
  • 8% din populația României este lipsită de resurse materiale (nu-și pot permite să își plătească facturile sau aibă căldură în locuință);

În România avem o schemă de venit minim garantat care ar trebui să fie completată de un pachet de servicii sociale furnizate la nivelul serviciilor publice de asistență socială.  

În realitate, puține administrații locale au reușit să creeze servicii sociale de suport, iar venitul minim garantat este greu de accesat și crează o percepție negativă persoanei care îl accesează.

Serviciile sociale de suport, în care asistența să fie oferită de către asistenți sociali pregătiți pentru intervenții performante, sunt o condiție pentru ca venitul minim garantat să aibă impact. O statistică realizată de Centrul de Formare și Evaluare în Asistența Socială (CFCECAS), preluată în Raportul Semestrului European organizată de către Comisa Europeană, arată că în cele 535 de comunități aflate la nivel de sărăcie severă, doar în 20% dintre ele lucrează un asistent social, iar acesta nu oferă servicii de suport, ci administrează dosare pentru beneficiile financiare.

Schema de venit minim garantat este concepută să sprijine familiile care trăiesc în sărăcie și au nevoie de suport pentru a reuși în efortul de integrare socială și pe piața muncii. Lipsa serviciilor de suport care să însoțească schema de venit minim garantat reduce, însă, din impactul suportul oferit persoanelor care trăiesc în sărăcie.  

Campania inițiată de către EMIN (Rețeau Europeană de Venit Minim) are ca obiectiv promovarea schemei de venit minim de incluziune ca un suport în lupta împotriva sărăciei. Schema de venit minim de  incluziune trebuie să fie concepută într-un mod în care să sprijine real persoanele și familiile care au mijloace financiare limitate pentru a trăi în demnitate.


În România, caravana s-a oprit în Giurgiu, Constanța și București. Proiectul EMIN – European Minimum Income Network este finanțat prin Programul Uniunii Europene pentru Ocuparea forței de muncă și Inovare Socială  (EaSI), fiind un parteneriat care aduce împreună actori sociali importanți la nivel european și local. Rețeaua Europeană pentru Venitul Minim de Incluziune (EMIN) – The European Minimum Income Network – o rețea informală de organizații și persoane ce își propune promovarea dreptului la programe de venit minim de incluziune, adecvate, accesibile și care permit participarea socială și profesională a beneficiarilor. În România, partenerul principal al EMIN este RENASIS.